Focsaniul este in plina campie, batut de vanturi vara si de crivat iarna. Nu are mai mult de 60 de metri peste mare, si fara nici un adapost natural. Asezare veche pe unde trecea catre sfarsitul sec al XV-lea drumul de legatura intre Tarile Romane, drumul lui Rotopan, a fost punctul de granita pana la 1859. Incepand din secolul al XVI-lea, Focsaniul ramane permanent capitala tinutului Putna. Oras mic de negustori, se dezvolta greu, avand la 1802 cca 6000-7000 de locuitori, la 1859 doar 9757, in 1913-12.161 (in 3103 gospodarii), in 1925-27902,in 1928-32521, in 1930-32801, in 1937-33475.

Prima mentiune documentara a orasului dateaza din 25 ianuarie 1575 cand Alexandru II Mircea rasplatea vitejia marelui clucer Albu cazut la Jiliste in batalia din ianuarie 1574 “cand m-a lovit pe Domnia mea Ion Voevod cu Moldovenii cu inselaciune pe satul Focsani...” Pana in secolul XVII Focsanii nu devenisera inca o asezare urbana. Marturii din anii 1615-1620 mentioneaza existenta unui targ care se tine joia, dezvoltarea zonei fiind consecinta fireasca a existentei drumurilor comerciale intre cele doua provincii romanesti. Apar astfel doua localitati de frontiera Focsanii Moldoveni si Focsanii Munteni, care devin importante centre comerciale de granita. Paul de Alep scria in 1654 ca “este un oras mare”. Un alt calator, Evlia Celebi, consemneaza ca aici era locul de intalnire al negustorilor din diferite zone cu ocazia balciurilor care aveau loc o data pe an vara in Focsanii Munteni si toamna in Focsanii Moldoveni: “peste o suta de mii de oameni cu caciuli negre si de postav de diferite culori, veniti cu marfuri din cele patru unghiuri.ridica la marginea orasului mii si mii de dughene din nuiele, din corturi si din covoare”. Erau doua orase-erau doua centre comerciale. Intre ele legaturile se stabileau natural. Piata munteana in jurul manastirii Sf. Ion Botezatorul, ctitoria domnului Grigore Ghica din 1661 in prima sa domnie. Rol important trebuie sa fi jucat calugarii din aceasta manastire situata la granita cu Moldova. Prosperitatea ei pana in sec XIX poate fi pusa si pe seama activitatilor comerciale mai mult sau mai putin legale (contrabanda). Cel de-al doilea centru comercial era in Piata Moldovei avand ca centru ctitoria Doamnei Dafina, sotia domnului moldovean Eustratie Dabija, biserica Cuvioasa Paraschiva-Domneasca, construita la 1665, demolata dupa cutremurul din 1977. Garla trasa din Milcov ca sa desparta cele doua orase si tari, reperata arheologic in zona strazilor Tabacari-Stefan cel Mare, zona magazinului Milcovul de astazi, era traversata de numeroase podete din lemn. Dezvoltarea urbanistica a orasului, relativ haotica, raspundea unei nevoi utilitare. Strazile se raspandeau spre marginile orasului, unind locuinte, pravalii si gradini. Istoria insa nu l-a crutat. In 1711, in vreme ce tatarii pradau Moldova, devine refugiu pentru locuitorii fugiti din calea prapadului. Nu ar fi scapat nici el, dar apele mari au impiedicat barbarii sa ajunga si in targul de pe Milcov. Nu va scapa insa de prapad in 1716 cand sub domnia lui Mihail Racovita este jefuit de tatari. Dupa doar doi ani, in 1718, tara si Focsanii sunt lovite de ciuma. In 1758, atat Focsanii Munteni, cat si Focsanii Moldoveni sunt arsi din temelii de o noua invazie tatara, dupa ce in 1734 multe locuinte erau naruite de un cutremur. Reconstruit, eteristii lui Ipsilanti incediaza din nou cele doua nuclee ale vechiului Focsani in 1821. Si pentru ca nu era de ajuns, in 1829 apare o noua epidemie de ciuma. A venit vremea ca alti stapani sa incendieze asezarea in 1854. Inca un  parjol, de aceasta data pornit de ocupatia ruseasca a afectat de aceasta data si manastirea Sfantului Ioan.  Zidurile manastirii nu au mai fost refacute, doar biserica...

turnul cu clopotnita al manastirii Sf Ion, care se afla pe locul unde astazi este monumentul unirii din piata centrala a orasului. Turnul a fost demolat in anul 1905

Dupa jumatatea veacului XIX orasul cunoaste o dezvoltare accentuata. In afara Strazii Mari, care unea cele doua tari, se cunosc mai multe strazi care preluau numele marfurilor negustorilor, al mestesugarilor sau al bisericilor din zona. Sunt ulite ale mjerilor (negustori de peste) ale bogasierilor (vanzatori cu bucata) ale tabacarilor, sapunarilor sau dogarilor. Un aspect caracteristic al dezvoltarii urbanistice a asezarii il constituie beciurile sau pivnitele. Ele impanzesc practic orasul cu o retea subterana. Tot ca un aspect edilitar este de amintit aductiunea cu apa a orasului. Primele masuri se iau in timpul domniei lui Constantin Brancoveanu, prin construirea in 1698 a unei aductiuni de apa de izvor de la Faraoanele, intrucat in Focsani era “lipsa mare de apa de baut”. Targ prosper, Focsanii atat cel Muntean cat si cel Moldovean, dispun de numeroase biserici. In planul orasului Focsani facut de armata austriaca in 1789 sunt trecute 20 de biserici si manastiri. In 1932 profesorul N Radulescu identifica 24 biserici ortodoxe, 3 armenesti, 2 catolice, un templu si 3 sinagogi evreiesti.

Marea Unire si apoi domnia regelui Carol I au insemnat vremuri de renastere politica, economica si culturala a orasului si sfarsitul existentei a doua targuri cu acelasi nume si nasterea unui singur oras. Cuza Voda, in drumul lui de la Iasi la Bucuresti, pentru dubla sa alegere, s-a oprit pentru o noapte  in oras in 5 februarie 1859. Pentru eveniment, orasul a fost luminat toata noaptea cu faclii. Nenumarate ceaune cu smoala si seu au fost aduse pe toate ulitele targului, s-au construit piramide acoperite cu frunze de brad si pe care ardeau felinare si lumanari, pentru a face deosebita acea noapte. Totul a costat primaria 6000 de lei...

Din 1859 si pana in 1862, “dupa oranduirea Conventiei de la Paris”, ia fiinta si functioneaza la Focsani, Comisia Centrala, pentru unificarea legislativa si institutionala a celor doua state romanesti. Tot in 1862 se face unirea municipala a targului moldevenesc cu cel muntean. In 1865 ia fiinta gradina publica (in alta locatie decat cea amenajata in perioada interbelica in spatele manastirii Sfantul Ioan) si se traseaza primele bulevarde. Dupa inceputul domniei regelui Carol I, orasul intra intr-o perioada de liniste si dezvoltare lenta, fara precedent in istoria locurilor. In 1866 se infiinteaza in Focsani Gimnaziul A.I. Cuza. In 1886 gimnaziul a fost transformat in liceu, cu numele Unirea, multa vreme polul cultural al micului targ. Primul teatru al orasului a aparut pe actualul amplasament al “gradinii publice”, parcul din centrul orasului, construit fiind de Ioan Lupescu in 1873 si avand la baza o veche cladire a manastirii, cu “parter cu peste 150 de locuri, doua randuri de loji, galerie, cortina, decoruri nenumarate , si o scena cu dispozitiv sistematic, toate amenajate de actorul Lupescu, care...invatase scoala de belle-arte”.

In ziua de 3 iunie 1883, in drumul sau catre Iasi, regele Carol I s-a oprit “la ora 11 si 19 minute” pe peronul garii Focsani. Pentru cateva minute s-a intalnit cu reprezentanti ai administratiei locale, prefectul de atunci prezentand un raport suveranului cu situatia alfabetizarii tinutului Putna, proiectul de alimentare cu apa al orasului si recolta mediocra de vie ce se anunta in acel an. Regele va reveni impreuna cu regina Elizabeta si principele Ferdinand in 1888 pentru 2 zile, gazduiti fiind in casa Apostoleanu, care exista si astazi. In aceiasi casa plina de istorie, in 1917, se va semna armistitiul dintre armata romana si Puterile Centrale. Tot la vizita din 1888 regele viziteaza noile, pe atunci, fortificatii Focsani-Namoloasa-Galati. Regele va reveni la aceleasi fortificatii in 1889, participand la manevrele regale si va locui in aceiasi casa.

In 1889, prin captarea unor izvoare din regiunea Babele-Cucuieti, orasul capata o noua retea de alimentare cu apa, pe masura dezvoltarii de dupa 1860. Intre anii 1908-1909 si 1928-1930 se vor capta si alte izvoare pentru a face fata dezvoltarii retelei. In 1937 lungimea conductelor din oras va ajunge la 43607m si 2831 abonati. Primul proiect major de canalizare este lansat in 1915.

Iluminatul era prezent pe strazi din ultimele decenii ale secolului XIX. Este vorba de iluminatul sub forma unor fanare cu lumanari, apoi cu lampi alimentate cu petrol. In 1898 apar lampi prevazute cu reflectoare si alimentate cu ulei mineral dens. Tot in acest an sunt instalate si primele 12 lampi electrice. In 1912 incepe insa sa functioneze prima uzina electrica a orasului, pe langa iluminatul public (primul bulevard al orasului iluminat a fost cel al garii), apar primii abonati privati. Dupa 1921 se fac eforturi de marire a capacitatii centralei orasului “Siemens Schukert”, care ajunsese in 1921 la 1176 abonati. Pe strazi erau 76 lampi mari si alte 310 becuri de mai mica putere. In 1922 erau 1274 abonati. In 1925 prin marirea puterii centralei de la 600cp la 1355 cp, se putea asigura lumina electrica pentru cei 1615 abonati. Uzina electrica va fi complet distrusa de cutremurul din 1940.

”In timpul cand era primar al orasului D-l Teodor Basarabeanu” adica in 1911, bulevardul Lascar Catargiu “din fata garei” este asternut cu piatra cubica. Anul 1912, dupa o straduinta de 5 ani, este anul nasterii Bibliotecii Publice.

Piata “Focsanilor Moldoveni” devenita apoi Piata Moldovei, asa cum arata in timpul primului razboi mondial. Hala care se vede in dreapta imaginii a fost construita in 1892 si disparuta in anii sistematizarii orasului. In imaginea din dreapta, Strada Mare, asa cum arata inaintea primului razboi mondial, locul preferat al fotografilor vremii.

La 2 aprilie 1912 se deschide noul Palat de Justitie. Lucrarile erau incepute din anul 1909 dupa planurile arhitectului Mincu. Anul 1912 aduce insa in noaptea de 12 mai si un puternic cutremur, care “ingrozeste lumea” si ale carui replici se vor simti timp de o luna. In acelasi an in ziua de 30 mai, principele Ferdinand participa la exercitii in garnizoana orasului si face o plimbare pe Calea Cuza-Voda. In ziua de 26 noiembrie 1912 prin gara Focsani trece trenul imperial rus in care se afla Ducele Nicolae Mihailovici in drum spre Bucuresti. Cu o noapte inainte, ducele a dormit in trenul oprit in statia Putna Seaca.

In 1913 se pune temelia Palatului Administrativ si in noiembrie acelasi an se inaugureaza teatrul nou. Vechiul teatru de langa manastirea Sf. Ioan fusese daramat in 1906.

actuala Piata Unirii. In fata cladirea Primariei, in dreapta biserica Sfantu Ion, fosta a vechii manastiri cu acelasi nume, zidita in 1661 de Grigore Ghica voievod. Dupa cutremurul din 1734 zidurile manastirii se vor degrada, ca si turnul cu clopotnita, demolat in 1905. Ilustrata color este trimisa din Focsani in 11 aprilie 1913. In dreapta, acelasi loc in 1917.

Vin apoi anii sumbri ai primului razboi mondial. Inchiderea granitelor a facut imposibila aprovizionarea podgorenilor cu piatra vanata de stropit, viile fiind atacate de daunatori. Se resimt efectele apropierii razboiului. In iulie 1916, regina Maria soseste in localitate cu un tren regal si imparte ajutoare saracilor in gradina publica. O luna mai tarziu, la ora 12, in noaptea de 14 spre 15 august 1916 se ordona mobilizarea si razboiul. In realitate trupele erau deja pe front, regimentul Putna atacand granita Transilvaniei chiar in acea noapte prin muntii Vrancei. In 18 decembrie 1916, dupa decenii de liniste, orasul sufera primul bombardament aerian german. In 19 decembrie 1916 incepe evacuarea garii si a personalului remizei, evacuare incheiata 4 zile mai tarziu. Din 25 decembrie 1916 orasul intra sub ocupatia armatelor Puterilor Centrale, situatie care va dura pana in noiembrie 1918. In cei aproape 2 ani de ocupatie germana am identificat trei perioade diferite de administrare. In prima faza, pana in martie 1917, in oras sunt incartiruite trupe, sunt folosite toate institutiile publice, scoli, spitale precum si casele particulare. A doua perioada, pana in iunie 1918, este una de reorganizare a administratiei. Toate actele administrative emise, trebuiau insa controlate de reprezentantii armatei de ocupatie. A fost o perioada de masive rechizitionari, lipsuri si arestari. A treia perioada a ocupatiei, pana in noiembrie 1918, este una de intense bombardamente si lupte, armata germana fiind in retragere. Orasul, deja afectat de 3 bombardamente masive inca inainte de a fi ocupat in 1916, este grav avariat.

Razboiul insa se sfarseste si in 1919 orasul si satele din zona Magurii Odobesti sunt vizitate de Regina Maria, care “ a luat ceaiul intr-un pavilion din fata cotei , vizitat de Kaiser, si unde fusese postul de comanda al Maresalului von Makensen, in timpul luptelor de la Marasesti”. Dupa terminarea razboiului orasul isi continua dezvoltarea normala, odata cu renasterea zonei si repararea cailor de comunicatie.

stanga:“Strada Mare a Unirii” numita inainte de 1859 Ulita Mare, fostul Drum al lui Rotopan, pomenit in documente din sec. XVII-lea, stramta si cotita

dreapta: Tot pe strada Mare a Unirii, la numarul 79, a functionat pana in 1859 fosta vama munteneasca. Alaturi de cladirea mica, devenita dupa unire o simpla paravalie, o constructie masiva, cu trei etaje. Este cladirea vechii “Economia, societate, fondata in 1874”. Este cladirea din centrul acestei ilustrate. Pe o placa de bronz montata pe cladirea statea scris: “Pe aici era odinioara hotarul dintre Moldova si Tara Romaneasca. S-a asezat aceasta placa pe locul unde a fost vama, la care a slujit si poetul Grigore Alexandrescu 1931 mai”, aici, intr-o ilustrata de dinaintea primului razboi. In stanga imaginii, toropit de caldura un frizer isi asteapta musteriii, asezat la umbra sub reclama “Frizerie Figaro”. In dreapta, una din pravaliile orasului.

In ziua de 7 iunie 1919, ora 13, din gara Focsani pleaca cu un vagon mortuar spre Targu Jiu ramasitele Ecaterinei Teodoroiu. Patru ani mai tarziu, in 15 mai 1923 “la ora 8 dimineata, trec prin gara, spre Bucuresti, osemintele Ostasului Necunoscut. Un ceremonial religios de cateva minute, impunator. Fumul albastru de tamaie se amesteca cu zarea senina a cerului de Maiu. Trupele dau onorul. Mii de oameni s-au descoperit. In jurul sicriului pe platforma vagonului mortuar, frumos impodobit, 4 ofiteri superiori, cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul cu sabiile scoase, fac de paza. Trenul pleaca mai departe...”

In iunie 1926, se inaugureaza Ateneul Popular, care va inchide scuarul din centrul orasului. In 1968, biblioteca era mutata in incinta acestei cladiri. In 1927, in dreapta cladirii Ateneului si  pe locul unde se aflase livada si gradina manastirii Sfantul Ion, se amenajeaza gradina publica din centrul orasului.

Ateneul, construit in Piata Unirii in 1927, aici intr-o fotografie datata 1939 si luata din “gradina publica”. In dreapta un aspect din gradina.

in imaginea din stanga se observa monumentul comemorativ amintind de vechiul hotar, ridicat in 1931 din initiativa Ligii Culturale. In spatele bisericii, pe fostul amplasement al gradinii manastirii este gradina publica, amenajata dupa 1927.

dreapta: cladirea primariei a fost construita in anul 1884 dupa planurile arh. Stefan Gheorghiu, aici intr-o ilustrata trimisa din Focsani in 18 aprilie 1966.

In 1931 un drum din centrul orasului pana la gara, nu mai mult de 1km, se putea face cu birja. Tarifele erau stabilite de primarie, si clientii plateau pentru o cursa pana la gara in timpul trenurilor, ziua sau noaptea, 20 de lei. O cursa in oras, din orice punct, costa doar 10 lei, in vreme ce o vizita “cu medic” zi sau noapte costa 30 lei. Daca drumurile erau prin oras in “afara trenurilor” se platea 50 lei pentru o ora. In 1931 in oras erau inregistrate 65 de trasuri.  Ma raportez la acest an pentru ca este momentul in care apare pentru prima data in oras autobuzul. Pretul unui bilet in oras cu noul mijloc de transport era de 8 lei.  Autobuzele erau produse de Ford si Chevrolet, avand “canapele cu arcuri, imbracate in piele”.

Ca un semn rau al vremurilor ce vor urma, in 10 noiembrie 1940 orasul este lovit de un puternic cutremur.  Un sfert din oras a fost complet distrus. Aproape toate institutiile publice ale orasului erau fie grav afectate fie trebuiau demolate pentru ca nu mai ofereau nici o siguranta. Doar 25% din imobilele orasului mai puteau fi folosite. Tragedia se va repeta in 1977, de aceasta data luandu-se decizia de a incepe o ampla sistematizare a orasului. Dupa acest mare cutremur, se ia decizia demolarii centrului vechi al orasului  si acesta este complet reconstruit. Dispare pentru totdeauna orasul vechi...

“salutari din satul meu” 19 octombrie 1945. In dreapta o fotografie realizata din acelasi loc in 1917. In planul departat si in dreapta imaginii se observa cladirea vechii prefecturi a tinutului Putna.

Odobestii au fost in vechime un sat, satul lui Odoba, asezare veche, devenita de pe la 1600 una din cele mai importante podgorii din Moldova.

Documentele de cumparare din vremea domnului Eustatie Dabija, apoi cele din 27 mai 1666, 15 aprilie 1667 si mai 1670, stau marturie acestui fapt.

 In 1648 Marcus Bandinus, administrator al bisericii catolice din Moldova, intr-un raport al sau catre Papa Inocentiu al X-lea, relata insemnatatea acestei podgorii, care producea atata vin incat “in timpul culesului se vinde vadra cu 4 bani, iar iarna cu 6 sau 7 bani”.

La 1716, Dimitrie Cantemir, in Descrierea Moldovei, consemna podgoria Odobestiului a treia in tara dupa cea a Cotnarilor si a Husilor din punct de vedere al calitatii vinului.

In studiile sale N. Iorga arata ca inca de pe vremea lui Petru Rares si mai ales in timpul lui Vasile Lupu, faima vinurilor de Odobesti era definitiv stabilita si un insemnat comert era facut de negustorii cazaclii, care duceau aceste vinuri spre targurile din Podolia si Rusia, aducand de acolo la schimb, blanuri si piei.

In scurt timp podgoria Odobestiului devine cea mai insemnata a Moldovei, pe la 1750 italianul Ignacio St. Raicevici considerand Dealul Odobestilor in fruntea podgoriilor moldovene. La 1777 carturarul francez Jean Louis Carra, secretar al domnului Ghica al Moldovei, expunand intr-un raport insemnatatea podgoriei Odobestiului, mentiona ca cel mai intens export de vinuri catre Polonia si Ungaria se face cu vin din acesta zona. La vremea respectiva 10% din veniturile totale ale statului moldovean proveneau din exportul de vin si trei sferturi din acest vin provenea din podgoria Odobesti.

Pe la 1818 Dionisie Fotino, unul din primii istoriografi ai Moldovei, afirma despre podgoria Odobestiului ca este cea mai insemnata a Moldovei.

Toate aceste vii sunt strabatute de calea ferata care dupa ce trece de halta Unirea, intra in zona “Caragea”. Trenul intra apoi in zona viilor numite “la cazaclii”. Aici isi aveau viile proprii in sec. XVI-XVIII, negustorii cazaclii, ce faceau un intens comert cu vinuri intre Odobesti si Ucraina-Podolia.

Pe dreapta liniei erau presarate, la distante de 10-15 m, rasuflatori, ale caror ziduri de caramida rosie apareau printre butucii de vita de vie, semne ale imensului beci cu multe ramificatii subterane, care a apartinut pe vremuri cazacliilor. Tot aici s-a aflat si o biserica construita de aceiasi negustori la 1777

Gara apare intr-un palc de copaci. Dincolo de ea, peste drumul ce ii margineste latura nordica, se intinde via. Astazi nu se mai vede nimic, insa de aici a plecat timp de o jumatate de veac linia de ecartament ingust, “mocanita” cum ne-am obisnuit sa-i spunem, care urca din Odobesti adanc printre sate.

vedere generala a orasului Odobesti si a albiei Milcovului, intr-o serie de imagini luate de armata germana in 1917, jos aceleasi locuri in 16 mai 2005

“Focsanii e un oras viu, comercial, si care are sa multameasca mult din propasirea sa culturei viilor; in apropiere nemijlocita sunt Odobestii” Memoriile regelui Carol I al Romaniei, Bucuresci 1892.

toate elementele prezentului site sunt protejate prin drept de copy-right catalin pavel

[Home] [istorie] [Focsaniul...] [inceputul] [din alt veac] [constructorii] [gara Focsani] [traficul liniei] [semnalizarea] [telegraful] [la drum] [amintire...]